Rădoi: „Ridicați-ne statui!”

Redactor:
Vasile Parvan
Rădoi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși calificat în Liga Campionilor, căpitanul Stelei regretă că nu s-a transferat în această vară în străinătate

Mirel, cum ați obținut această calificare?
Peste puterile noastre. Nu este ușor să elimini fotbaliști care au salarii de peste 3 milioane de euro, față de noi, care avem 200.000-300.000 de euro. Nu vreau să se interpreteze greșit, dar cred că ar trebui să ni se facă câte o statuie pentru această calificare.

Așteptați banii pentru această reușită?

Normal. Am muncit enorm. În joc era viitorul nostru, poate unii dintre jucători au obținut din această primă aproape cât un salariu anual. În această seară am fost băieții deștepți și am împărțit efortul făcut de noi în 11 jucători. Ne-am dublat unii pe alții ca o adevărată familie. Prima de 150.000 de euro impozabili este bine venită.

Regreți că nu ai plecat de la Steaua?

Poate că această calificare îmi mai alină din durere, dar să știți că îmi pare rău că nu m-am transferat la o altă echipă. Am și eu doi copii și mi se pare normal să mă duc să joc unde se câștigă cel mai bine. Sper ca pentru unii dintre noi să fie ultimele șase luni la Steaua.

Ce ați avut în plus față de Galata?

Dăruirea specifică poporului român în fața turcilor. Nu am spus cu răutate că la echipă mai trebuie să avem și cărăuși, nu numai pianiști.

Ce urmează acum?
O nouă participare în grupele Ligii Campionilor. Dar, de această dată noi trebuie să mai obținem și puncte, patru sau cinci, nu știu, cu cât mai multe cu atât mai bine pentru fotbalul românesc.

Mesaj în vestiarul Stelei: „Jucați cu inima!”

Acesta a fost mesajul pe care l-au citit steliștii în vestiar înaintea meciului. Dorin Goian (foto) a dezvăluit care a fost cheia calificării Stelei în grupele Ligii Campionilor. „Țin minte că în vestiar am văzut scris pe tabelă că trebuie să jucăm cu inima. Nu știu cine a scris, dar mă voi interesa. Eu așa am jucat și am intrat pe teren cu gândul la acel mesaj”, a mărturisit „Goe” la finalul partidei de aseară. „Se poate spune că a fost meciul anului pentru noi”, a completat internaționalul Stelei, fericit pentru a treia calificare consecutivă în grupele Ligii Campionilor. „Mă bucur că am rămas la Steaua, pentru că aici am cunoscut cele mai mari satisfacții ca jucător”, a mai spus Goian, care s-a certat în această vară cu finanțatorul Gigi Becali pe tema transferului său în străinătate.


„Cim Bom Bom e mic copil pe lângă ce a fost în Ghencea. Ei au rămas doar Cim Bomboană”
– Mirel Rădoi, căpitan Steaua

„Nu aș vrea să picăm cu Inter să nu se supere Cristi că-l batem” – Mirel Rădoi, căpitan Steaua

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani:  Ne căsătorim
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani: Ne căsătorim
A revenit la FCSB, după șase luni! Atacantul a jucat deja pentru ”Roș-Albaștri”
A revenit la FCSB, după șase luni! Atacantul a jucat deja pentru ”Roș-Albaștri”
Cum era deszăpezit Bucureștiul, pe vremea marilor viscole. De ce avem aceleași probleme și după o ninsoare minoră
Cum era deszăpezit Bucureștiul, pe vremea marilor viscole. De ce avem aceleași probleme și după o ninsoare minoră
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Ce s-ar mai ascunde în spatele
Ce s-ar mai ascunde în spatele "umilinţei" trăite de Şumudică la Rapid, unde a fost bulgărit de suporteri! "Mi-a lăsat…
Nicoleta Luciu arată mai bine ca-n tinerețe! Fosta Miss România, imagini sexy la 44 de ani. Imagini WOW cu bruneta
Nicoleta Luciu arată mai bine ca-n tinerețe! Fosta Miss România, imagini sexy la 44 de ani. Imagini WOW cu bruneta
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Se naște Bulă și începe imediat să spună: – Vă cunosc pe toți!
BANCUL ZILEI. Se naște Bulă și începe imediat să spună: – Vă cunosc pe toți!
Voucher de 36 de lei în loc de plafonare, de la 1 aprilie. Facturile la energie ar putea veni însă duble
Voucher de 36 de lei în loc de plafonare, de la 1 aprilie. Facturile la energie ar putea veni însă…
Cel mai iubit desert al lumii este în MARE PERICOL
Cel mai iubit desert al lumii este în MARE PERICOL
Lovitura pe care magnatul român, care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani, o dă alături de fratele său
Lovitura pe care magnatul român, care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani, o dă alături de…
Ea e noua iubită a lui Mario Fresh! Cu Nadd Hu a fost vrăjeală, dar acum l-am filmat: s-a retras în cuibușorul de nebunii de mână cu sexy-blondina
Ea e noua iubită a lui Mario Fresh! Cu Nadd Hu a fost vrăjeală, dar acum l-am filmat: s-a retras…
Noua taxă auto, de la 100 la 2.000 de lei? Proprietarii a 8 milioane de mașini vechi din România o vor achita
Noua taxă auto, de la 100 la 2.000 de lei? Proprietarii a 8 milioane de mașini vechi din România o…
Giulia a fost ucisă de câinele familiei. Fetița de 9 luni, mușcată cu bestialitate: „A zburat în cer prea devreme”
Giulia a fost ucisă de câinele familiei. Fetița de 9 luni, mușcată cu bestialitate: „A zburat în cer prea devreme”
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Care sunt capitalele ţărilor europene din NATO care ar putea fi lovite de Moscova? Ameninţarea, la televiziunea rusă de stat
Care sunt capitalele ţărilor europene din NATO care ar putea fi lovite de Moscova? Ameninţarea, la televiziunea rusă de stat
2025: Cine e vinovat dacă lovești o mașină care virează stânga în timp ce depășești? Răspunsul din Codul Rutier
2025: Cine e vinovat dacă lovești o mașină care virează stânga în timp ce depășești? Răspunsul din Codul Rutier
Colaborarea anului în televiziune! Mona Segall și Mihai Bendeac pregătesc un talent show pentru această toamnă, la Antena 1
Colaborarea anului în televiziune! Mona Segall și Mihai Bendeac pregătesc un talent show pentru această toamnă, la Antena 1
×